universulpovestilor.MyForum.ro

RodicaP · Junior Data inscrierii: 14/Ian/2011 Mesaje: 5

Într-o pădure de paltini, de la marginea orașului, trăia o familie de greieri; toţi erau foarte talentaţi la muzică… în afară de Chitărel care, în ciuda numelui pe care îl purta, nu putea deloc să cânte....și nici măcar nu îi plăcea. În zadar se chinuiau doamna și domnul Cri...Chitărel pur și modest nu se născuse cu acest har.
Supăraţi că eforturile lor nu dădeau nici un rezultat, dar și de frică să nu se facă de rușine în lumea greierească, părinţii au hotărât să îl trimită pe Chitărel la Şcoala de muzică. Aflată tocmai la celălalt capăt al pădurii, această școală avea profesori foarte severi...dar degeaba plânse Chitărel că nu vrea să plece din casa părintească... hotărârea fusese deja luată..
Așadar, într-o dimineaţă, doamna Cri îi puse în posterior lui Chitărel o trăistuţă cu de-ale gurii și îl trimise la Şcoala de Muzică.
- Să te-ntorci cântând, îi spuse ea după ce îl îmbrăţișă.
Cu capul în pământ de atâta necaz, Chitărel plecă pe cărarea ce avea să îl ducă tocmai la celălalt punct final al pădurii. Şi cum mergea el așa, supărat, cu lacrimile șiroind pe obraji, se întâlni cu un gândac.
- Chitărel, ce-i cu tristeţea asta? îl întrebă gândacul.
- Sunt tare supărat, îi răspunse Chitărel, mama și tata m-au trimis la Şcoala de Muzică pentru că nu pot să cânt...
- Cum? Un greieraș care nu poate să cânte??? se miră gândacul.
- Mie nu-mi place să cânt... nu am talent deloc... începu să plângă Chitărel.
- Înţeleg... vorbi gândacul, dar trebuie să-ţi placă să faci ceva..ce-ţi place să faci?
- Mie îmi place să îngrijesc florile, spuse greierașul printre suspine, dar n-o să am nicicând gradina mea de flori pentru că, vezi tu..noi, greierii..trebuie să cântăm...
- Of, sărmanul de tine...mi-e teamă că nu pot să te ajut cu nimic...trebuie să respecţi hotărârea părinţilor tăi....vorbi cu tristeţe gândacul.

Spre seară, Chitărel ajunse la Şcoala de Muzică. Era o clădire imensă, făcută din frunze de ferigă, cu un gard din ghindă uscată; era așezată lângă corpul unui castan.
- Eu sunt Directorul Sol - îl întâmpină un greiere bătrân, cu ochelari - cine pășește pragul acestei școli, va învăţa să iubească muzica și să o respecte așa cum numai societatea greierească știe... aici îţi vei dezvolta harul muzicii.
Chitărel lăsă ochii în jos..
- Dar eu nu am acest har...
- Cum? Nu ai talent deloc? Nu știi să cânţi nici la chitară? se miră Directorul Sol.
- Nici la chitară... răspunse rușinat Chitărel.
Mult timp se chinui Directorul Sol cu Chitărel, dar într-un final, reuși să îl înveţe să cânte... însă, pentru că vocea nu îl ajuta deloc, învăţăcelul a deprins tainele chitării. Pe lângă sfaturile legate de muzică, Directorul Sol l-a mai sfătuit pe Chitărel numeroase alte lucruri înţelepte, deși, la întâia vedere părea un profesor dur.
- Dragul meu Chitărel, acum ai învăţat să cânţi la chitară, dar se vede că menirea ta în viaţă este alta… așa că du-te, cântă-le părinţilor tăi, dar apoi spune-le că adevarata ta pasiune este alta… iar în viaţă reușești numai dacă pui pasiune în ceea ce faci…
Chitărel îi multumi bătrânului profesor, apoi porni pe identică cărare pe care venise… pe cărarea ce avea să îl ducă înapoi acasă. De data aceasta nu mai era supărat, ci era fericit că reușise să înveţe să cânte la chitară, dar mai era și hotărât să le spună părinţilor lui adevărul.
Când ajunse aproximativ de casă, își scoase chitara și începu să cânte… atât de frumos, încât toate insectele pădurii deschideau ferestrele caselor să îl asculte, iar domnul și doamna Cri îl primiră cu lacrimi de bucurie.
- Băiatul mamii, vorbi doamna Cri, în sfârșit ai învăţat să cânţi…
- Sunt mândru de tine, Chitărel, îi spuse domnul Cri îmbrăţișându-l...
- Mamă, tată… începu greierașul să mărturisească, am învăţat să cânt… dar adevărata mea pasiune este grădinăritul...
- Dar ești greiere… rosti tatăl cu un glas ferm... iar noi, greierii, cântăm!
- În viaţă, vorbi Chitărel, e bine să pui pasiune în ceea ce faci ca să reușești..
Când auziră cât de hotărât era băiatul lor, domnul și doamna Cri au înţeles că menirea băiatului lor era alta... chiar dacă era greiere..
În câteva zile, în faţa casei lor, Chitărel și-a creat o grădină și a îngrijit-o atât de bine, încât a realizat cel mai vestit grădinar din pădure. Acolo, în grădina lui Chitărel se ţineau concertele celor mai vestite formaţii de greieri, de furnici și de alte vieţuitoare pentru care adevărata pasiune în viaţă era muzica, iar Chitărel se simţea un greieraș împlinit.