universulpovestilor.MyForum.ro

Gheorghita Durlan · Trimis: 30/01/2011 22:22 Titlul subiectului: DANSUL VULPILOR

DANSUL VULPILOR
de Durlan Gheorghița
A început să ningă. De mult voiam să mă bucur de zăpadă. Pământul așteaptă și el ninsoarea Pomii caută cu ramurile lor prin cer cuibul fulgilor de nea. E spre înserat. Tata a terminat de băgat nutreț la vite în grajd. Păsările și-au mâncat boabele și s-au cuibărit. Cățelul mai trage o raită prin grădină, pe lângă gard, în rondul lui normal, de seară. Pisicul se strecoară, diplomat, în casă, lângă sobă.
Tata îi spune mamei că va trebui să se repeadă până la pădurarul Tăsică sa-i ducă nișcaiva bani pentru niște lemne. Știe că îl găsește la canton, în pădure, mereu. Scoate mașina din garaj. Bunicul se uită pe-afară și ne previzionează că va fi viscol. Are el semnele lui. Într-adevăr, în compact timp, vântul începe să bată, spulberând zăpada. Îmi place să stau afară și să văd dezlănțuirea naturii. Sunt bine îmbrăcat.
-Vezi să nu înțepenești cu mașina pe drumul prin pădure! Mai bine ia-l și pe Marius cu tine. Te poate ajuta în caz de ceva, spune mama. Cum aud una ca asta mă și arăt bucuros să-l însoțesc pe tata. Mă arunc în mașină și pornim.
-O!ho!ho! ce mai viscol o să fie! Să-i dăm bice mai rapid , să nu ne prindă nămeții prin pădure sau pe câmp, spune tata.
Într-adevăr, și cerul, și pământul se unesc prin noianul de zăpadă. Ajungem repede fiindcă e aproximativ cantonul de sat, cam 2 kilometri. Plătim, luăm chitanța, mai stăm un pic de vorbă și plecăm. E noapte de-acum. Întunericul e sfâșiat de săgețile înghețate ale viscolului. Îmi place ce văd. Simt fiorul grandiosului. Ieșim din pădure și o pornim pe drumul de pe câmp.
Deodată, prin întunericul adânc, văd sclipind niște luminițe mici, parcă rotindu-se într-un cerc la sol. Îi atrag atenția lui tata. Înfiorați parcă, oprim mașina. Privim atenți, dar nu pricepem ce poate fi.E întuneric beznă și liniște. Tata are ideea de a orienta mașina cu farurile în direcția luminițelor. Așa face.
Nu credeam vreodată că voi avea ocazia să văd așa ceva: dansul vulpilor!
Tata îmi spune că atunci când e viscol sunt rare ocazii când vulpile se întâlnesc și se aleargă în cerc într-o goană amețitoare. Ochii lor sclipesc în noapte! Îmi pare nespus de rău că nu am camera de filmat la mine. Cine ar fi crezut că pot asista vreodată la așa ceva. Un cerc larg ,în care poate zece-douăsprezece vulpi se învârt… Tata spune că știe tot de la bunicul că în astfel de situații e foarte ușor să împuști vulpile. Acum, probabil, uită și ele de ele, pierdute în dansul cosmic al viscolului.
Stingem farurile ca să mai putem privi acest spectacol inedit. Cum sclipesc ochii lor în noapte !
Sunt practic la marginea pădurii. Mă bucur că pădurea noastră mai are vulpi , căprioare, mistreți, iepurași, fazani, bursuci… Nu ne vine să mai plecăm acasă. Totuși, mama s-ar putea îngrijora dacă am întârzia. Ne depărtăm și eu privesc în urmă să pot vedea cât mai mult această poză rară. Mi-e dragă pădurea, îmi place vântul și ploaia, ninsoarea și viscolul.
Ajungem acasă și nu știu cum să anunț alor noștri cât mai stimulativ cele văzute. Se cam miră că am întârziat și le era teamă de viscol. Eu le spun:
-A meritat intarzierea. Am vazut dansul vulpilor!
_________________
Gheorghita Durlan